Sari la conținut

Ion Românu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Românu
Date personale
Născut7 aprilie 1918(1918-04-07)[1][2]
Soceni, Caraș-Severin[1][2]
Austro-Ungaria Austro-Ungaria, (astăzi România)
Decedat1980
Timișoara
Cetățenie România
EtnieRomânia română
Ocupațiedirijor
Activitate
Gen muzicalmuzică corală
Instrument(e)vioară
Case de discuriElectrecord[3]

Ion Românu (n. 7 aprilie 1918, Soceni, – d. 1980, Timișoara)[1][2] a fost un muzician, interpret (vioară) și dirijor, director al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara în perioada 19571979.[4]

Între 19291937 a urmat Școala Normală de Învățători Caransebeș, apoi Academia de Muzică și Artă Dramatică din Cluj (Conservatorul din Cluj), în ultimii trei ani la Timișoara, unde Conservatorul era refugiat,[4][5]

După absolvire, în 1943, a venit la Reșița, unde, prin Reuniunea Română de Cântări și Muzică din Reșița-Montană și Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică a Plugarilor Români din Reșița-Română exista o bogată tradiție a muzicii corale.[6][7] Aici a dirijat corul Școlii Tehnice Medii a Uzinelor și Domeniilor Reșița și corul Catedralei Ortodoxe. În 1947 a preluat corul mare al Combinatului Metalurgic Reșița, cu care a câștigat de 5 ori locul I pe țară la concursurile de amatori.[4]

În 1955 s-a mutat la Timișoara, unde a fost profesor la liceul de muzică, iar din 1960 profesor la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. Din 1957 a fost director al Filarmonicii „Banatul”, până la pensionare, în 1979. În perioada 19571969 a fost dirijor al corului filarmonicii, alături de Mircea Hoinic. A introdus în repertoriul corului muzica a cappella.[4][8]

Casa de discuri Electrecord a înregistrat interpretări muzicale ale unor coruri dirijate de el.[3]

Memoria posterității

[modificare | modificare sursă]

Un bust al său, realizat de Aurel Gheorghe Ardeleanu, a fost dezvelit la 2 august 2013 pe Aleea Personalităților din Timișoara.[9][10] O copie a acestui bust a fost dezvelită la 4 aprilie 2014 la Reșița, fiind amplasat în fața Palatului Cultural.[1][2][11][12] Există păreri cum că acest bust era mai normal să fi fost amplasat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița, unde a activat Ion Românu, nu în fața Palatului Cultural, unde el n-a activat niciodată.[6][7]

Numele său îl poartă:

  • Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița;[13]
  • Festivalul coral de muzică bisericească „Ion Românu”, care în 2016 ajunsese la a XVIII-a ediție;[5]
  • Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”;[14][15]
  • O stradă în Timișoara.[16]
  1. ^ a b c d Dezvelire bust Ion Românu, stiridinbanat.ro, 4 aprilie 2014, accesat 2016-08-01
  2. ^ a b c d În memoria lui Ion Românu. Patrimoniul cultural reșitean s-a mai îmbogațit cu o operă de artă, care va veghea centrul urbei Arhivat în , la Wayback Machine., resita.ro, 4 aprilie 2014, accesat 2016-08-01
  3. ^ a b Ion Românu, discogs.com, accesat 2016-08-01
  4. ^ a b c d Ioan Tomi, Dicționar – 123 compozitori, dirijori, muzicologi personalități ale culturii muzicale din Banatul istoric, Timișoara: Ed. Filarmonica „Banatul”, 2009, [www.banaterra.eu/romana/ion-romanu fragment online]
  5. ^ a b Ștefan Isac, Caransebeșeni la „Ion Românu”, 7-zile.com, 26 mai 2016, accesat 2016-07-01
  6. ^ a b Ioan Iliasă, [www.prisma-online.ro/2660-palatul-cultural-traditia-manipulata-1/ La Palatul Cultural tradiția este manipulată (I)], prisma-online.ro, 20 decembrie 2013, accesat 2016-07-02
  7. ^ a b Ioan Iliasă, La Palatul Cultural tradiția este manipulată (II), prisma-online.ro, 11 aprilie 2014, accesat 2016-07-02
  8. ^ Corul Filarmonicii Banatul Timișoara Arhivat în , la Wayback Machine., filarmonicabanatul.ro, accesat 2016-08-01
  9. ^ Alina Strugariu, Doua noi busturi dezvelite pe Aleea Personalitatilor cu ocazia Zilei Timisoarei, tion.ro, 2 august 2013, accesat 2016-07-26
  10. ^ Roxana Diaconescu, Ion Românu și Eduard Pamfil pe Aleea Personalităților. De Ziua Timișoarei, bustul lui Wilhelm Mühle a fost așezat în Parcul Rozelor, opiniatimisoarei.ro, 2 august 2013, accesat 2016-07-26
  11. ^ Roxana Bălan Nefiru, Bustul lui Ion Românu, dezvelit la Reșita, caon.ro, 4 aprilie 2014, accesat 2016-08-01
  12. ^ Matei Mircioane, Muzicianul Ion Românu a fost fixat în bronz și în istoria municipiului Reșița Arhivat în , la Wayback Machine., Argument, 4 aprilie 2014, accesat 2016-08-01
  13. ^ Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița, scoalaionromanu.ro, accesat 2016-08-02
  14. ^ Coruri celebre din opere cu Corul ”Ion Românu” al Filarmonicii Banatul, radiotimisoara.ro, 31 mai 2016, accesat 2016-08-01
  15. ^ Corul „Ion Românu” al Filarmonicii din Timișoara, accesat 2016-08-01
  16. ^ Codul poștal pentru Românu Ion din Timișoara, codpostal.info, accesat 2016-08-02